Site icon casa cu soare

Geocell: casa noastră stă pe un nor de spumă de sticlă expandată

Când structuristul îți spune că vei pune geocell în fundație, spui că da și abia apoi te întrebi ce este. Așa am ajuns noi să învățăm care e treaba cu spuma de sticlă expandată – cunoscută și drept geocell, deși până atunci nu auzisem despre ea.

Componenta principală pentru geocell este sticla reciclată, măcinată până ajunge la consistența unei pulberi fine. Aceasta este amestecată cu o serie de activatori organici (agent de expandare – carbon sau calcar) și apoi “coaptă” la 900 de grade. Procesul de încălzire formează milioane de micropori în masa materialului. După răcire, acesta se fragmentează în bucăți cu granulații variabile.

De ce geocell?

În proiectul nostru de casă pasivă, folosirea unui astfel de produs a fost un plus care ne-a atras pe loc. Am luat decizia de a folosi geocell-ul în fundație pentru că are mai multe avantaje:

De unde îl procurăm?

Zis și făcut, dar de unde îl luăm? Se produce doar în afara țării , astfel încât a trebuit să-l importăm, (noi l-am cumpărat din Cehia, prin cei de la BioBuilds) ceea ce a dus la un preț mai mare – achiziție + transport . Există două modalități de livrare, vrac sau în saci. Pentru că nu aveam spațiu de depozitare a geocell-ului vrac, am ales varianta la saci.

A fost spectaculos să vedem tirurile umplute cu saci înalți de 3 metri, plini cu aceasta “piatră”. Șoferul nu mai contenea să ne spună că el ne-a adus cărbunele. Iar muncitorii se minunau mai rău ca noi, pentru că nici ei nu mai folosiseră așa ceva la o fundație.

Cum se lucrează cu geocell-ul?

Punerea in operă a fost ușoară – geocell-ul se aducea cu roaba din sacii depozitați lângă fundație și cu ajutorul compactorului se tasa, până devenea suficient de rigid. Se putea testa tasarea cu placa Lucas – folosită la verificarea compactării straturilor de pietriș la autostrăzi, pentru a ne asigura că nu se mai tasează sub greutatea casei, dar nu a fost cazul, pentru că nu avem o casă cu o structură grea.

Pentru că vom avea o casă pasivă, era extrem de important să nu avem punte termică între fundație și teren, iar geocell-ul a lucrat exact în această direcție. Cu ajutorul geocell-ului am bifat un obiectiv și am obținut o “nor” de spumă de sticlă expandată pe care stau grinzile fundației. Chiar și după ce este compactat, când calci pe geocell simți că ai sub picioare un material foarte ușor, ca un nor. Deși nu se va vedea, este materialul care va face să nu avem infiltrații de apă, ne va ține de cald în fundație, iar pe viitor așteptăm să vedem întreprinzători care să producă și în România acest material.

Distribuitor: BioBuilds

Transportator: Luar

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

(Visited 18,398 times, 1 visits today)