De ce am ales să construim în loc să cumpărăm o casă?

Construim sau cumpărăm? Suntem doi oameni destul de ocupați și nu ne prea mai rămâne timp pentru alte proiecte, în afară de cele pe care le avem acum. Orice proiect în plus înseamnă să renunțăm ori la altul, ori la timpul liber, la somn sau la timpul pentru noi.

 

Ideea unei case, asa cum am mai scris, era pe lista noastră, doar că mai încolo, după vârsta de 40 de ani. Așa că atunci când am luat terenul, având deja “planurile ”date peste cap”, decizia a fost evidentă: urmează să construim. A fost hotărârea noastră și pentru ea am renunțat la timpul liber (deh, nu le poți avea pe toate simultan. poate doar pe rând, dacă ai foarte mult noroc).

 

Ideea de a cumpăra o casă a fost și pentru noi o variantă, de aceea vreau să scriu despre cele două modalități prin care poți deveni proprietar de casă: cumperi una deja construită sau construiești una de la zero. Ignorăm varianta moștenirii sau a câștigului la vreo campanie, că nu e rostul lor aici.

 

O casă gata construită

 

Casa gata construită este o soluție pentru că nu pierzi timp (și nervi) cu construcția. Pentru a alege o casă care să merite, ai nevoie de o echipa care să te ajute la cumpărare. Mi se pare dezastruos să nu faci asta. Dacă nu ești arhitect, structurist, instalator sau constructor, nu o să știi ce să verifici atunci când începi să vezi case și să alegi dintre ele pe cea potrivită.

 

Partea de “cercetare de piață” o faci fără experți, mergi singur, cu partenerul, prietenii sau familia și vezi cât de mult poți sau vrei să vezi din oferta de case scoase la vânzare. Dar “short list”-ul, cele pe care tu le-ai ales ca fiind cele în care ai vrea să locuiești, este bine să îl verifici cu experți. Chiar și un vânzător cu bunăvoință îți poate vinde o casă care să nu fie bună din varii motive. Nici nu vreau să vorbesc de așa zișii “dezvoltatori imobiliari”, care îți vând o treabă pe care numai casă nu poți să o numești.

 

Daca nu vrei să contractezi experți, căci costă, încearcă să ceri cât mai multe detalii și chiar să vorbești cu experții vânzătorilor. Cel puțin în cazul caselor nou construite, poți să ceri să vorbești cu fiecare în parte, ca să te asiguri că faci o alegere bună.

 

Deși costă să angajezi un constructor, arhitect sau structurist, care să-ți dea o opinie despre casa pe care vrei să o cumperi, este cea mai importantă investiție pe care o poți face pentru casa ta. Doar așa poți să ai liniștea că ai făcut tot ce a depins de tine, pentru a alege în cunoștintă de cauză.

 

Casa pe care o construim

 

Asta e varianta pe care am ales-o noi… sau, ne-a ales ea pe noi. Cert este că noi vom construi. Mai bine zis, noi vom încerca să alegem cei mai buni oameni pentru construcția casei noastre mult visate. Cei mai buni oameni pentru proiectul nostru, nicidecum cei mai buni oameni de pe Pământ. Dar pentru casa noastră, sunt cei mai buni!

 

Timpul este cea mai importantă resursă. Și nu este vreo vorbă mare din cărțile de self-improvement, pe care și-o postează oamenii pe Facebook, ci este situația prin care trecem noi. Nu poți să construiești o casă dacă nu-i acorzi foarte mult timp. E nevoie de timp din partea ta la partea de autorizare, de proiectare, de construcție, de design interior – de vizitat și văzut materiale.

 

Pentru construcția unei case, există și varianta în care contractezi un dezolvator care să-ți ridice casa fără să te doară capul. Tu-i dai banii și el te cheamă când e casa gata. Dar e o variantă hibrid între a cumpăra o casă gata construită și a construi una. Daca tot ai ales să construiești, parcă ai vrea să vezi fiecare stadiu și să trăiești etapele ridicării casei. Casa ta!

 

Oricare dintre variante este posibilă și fiecare își alege cum îi este mai bine. Noi construim și suntem încântați! Un lucru e cert: dacă pui in balanță plusuri și minusuri, iar când tragi linie, ai sumă zero, înseamnă că nu e încă momentul potrivit. Când vei fi gata, vei ști sigur!

(Visited 2,503 times, 1 visits today)

6 Comments

  1. George August 13, 2017 at 23:05

    Ok, am inteles, nu ai timp..Dar ai timp sa faci un site, o pagina de fb..

    Reply
    1. Costin Velicu August 14, 2017 at 00:03

      @george: fiecare își administrează timpul cum știe mai bine. Noi am decis să ne împărțim timpul rămas liber după muncă între construcție și povestea construcției.

      Reply
  2. Florin Enache August 17, 2017 at 10:32

    Costin, mi se pare extrem de important ca se dezvolta acest segment, al oamenilor care aleg sa SCRIE despre experienta lor, desi nu e cu poze din vacanta.

    Ce te face sa SCRII ?

    Crezi ca ii va ajuta si pe altii care vor sa porneasca in aceasi aventura ?

    Reply
  3. Costin Velicu August 18, 2017 at 08:26

    @Florin: vrem sa vedem cum va merge constructia casei, cu bune si cu rele; sunt trairi, intamplari pe care vreau sa le scriu pentru mine, dar cum ai zis si tu, pentru altii care vor dori sa-si construiasca o casa si daca vor gasi aici o informatie utila pentru ei – fiecare constructie este diferita – eu sunt fericit

    Reply
  4. Marian October 10, 2017 at 22:54

    Sunt in pragul achizitionarii unei case, in detrimentul chiriei care se duce la rata proprietarului; tot frunzarind pe forumuri despre constructii pot spune ca nu e pentru oricine.
    Cine isi imagineaza ca e asa romantic si cool sa construiesti cand ai ZERO experienta si nu ai tencuit in viata ta un perete realitatea e cu totul alta; am un amic, marinar, ce a avut banii si timpul necesar pentru constructie, dupa ce a terminat casa a zis ca daca ar fi sa o faca din nou ar cumparao gata facuta, desi e un om proletar, ce ii place sa vada lucrurile iesite din mana lui, multi muncitori neseriosi si munca continuua sa termine in acelasi an avand si 2 copii la obosti nu numai fizic cat si psihic.

    Cine isi inchipuie ca e usor sa se gandeasca mai intai cum imparte jobul, eventual copilul cu nevoile lui in timp ce mai si construieste o casa, alearga dupa materiale, utilaje, consultanti, etc…
    Iar daca o termini in 5-10 ani alocand cate 1 luna/an, adica concediul si timp dupa servici mai bine iei o casa de la tara si te muti, pt ca oricum copilul creste si va dori sa isi afirme idependenta cand o termini.

    Reply
    1. Mihaela October 13, 2017 at 13:57

      Salut, Marian! Ai dreptate, construcția unei case nu se face pocnind din degete. Necesită timp, nervi tari, abilități de negociere, răbdare, asumarea unor decizii și, pe cât posibil, răzgândiri cât mai puține odată ce lucrurile au demarat. Chiar dacă am fi constructori, tot nu ne-ar fi ușor. Ce am încercat să facem a fost să căutam cei mai potriviți oameni care să ne ajute cu construirea casei. Nici asta nu se găsește pe toate drumurile. Un alt avantaj pentru noi a fost și faptul că nu ne grăbim să ne mutăm, așa că o întârziere din varii motive nu devine brusc o tragedie. Am vrut să construim, nu să cumpărăm, pentru că o casă gata făcută n-are cum să se muleze 100% pe proprietar, pentru că a fost făcută de altcineva, cu viziune diferită. Așadar, e o chestiune de adaptare la condiții date. Noi am vrut să o construim exact așa cum ne-o dorim noi. Cu toate implicațiile ulterioare, de care suntem conștienti. Până la urmă, fiecare decide pentru sine așa cum îi este mai bine, nu? 🙂

      Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.